- iulie 7, 2022
- Posted by: Web Dal Consulting
- Category: dal
Ordinul MIPE nr. 836/30.05.2022 de modificare a Ghidului solicitantului pentru monitorizarea consumului de energie la consumatorii industriali, aferent Axei prioritaqre 6 – Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, OS 6.2 din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (2014-2020) și REACT–EU, după caz.
Ordinul reglementează prelungirea periaodei de depunere a proiectelor în cadrul apelului până la data de 30 decembrie 2022.
Proiectele finanțate au ca obiectiv implementarea sistemelor de monitorizare a consumurilor de energie la consumatorii industriali, iar solicitanți eligibili sunt societăţile cu personalitate juridică din industrie cu consumuri de peste 1.000 tep/an, care trebuie să implementeze sisteme de monitorizare în vederea identificării rapide a soluţiilor non-cost de reducere a consumurilor şi care trebuie să deţină un instrument puternic de urmărire şi cuantificare a efectelor pozitive ale aplicării măsurilor de creştere a eficienţei energetice.
Următoarele activităţi prevăzute în proiect pot fi eligibile:
- Achiziţionarea şi implementarea sistemului de monitorizare a consumului de energie la nivelul platformei industriale, respectiv:
- Instalaţii / echipamente necesare realizării de sisteme de monitorizare a consumului de energie la întreprinderi (societăţi) din industrie cu consumuri de peste 1.000 tep/an, în scopul de reducere imediată și pe termen scurt (1 – 5 ani) a pierderilor de energie, localizarea punctelor de aplicare şi cuantificarea potenţialului de reducere a consumului de energie si pentru maximizarea eficienţei măsurilor de creştere a eficienţei energetice ce pot fi aplicate ulterior de catre solicitant, inclusiv:
- Sisteme de monitorizare (hardware şi software): senzori pentru instrumente de măsură şi/sau instrumente de măsură şi dispozitive de control pentru date de proces industrial;
- RTU (Remote Terminal Units) – Unitate de prelevare date din proces industrial sau din câmp, sistem de comunicare date, staţie;
- Sistem de comunicare date;
- Staţie master (staţia la care ajung toate comunicaţiile şi care este legată de toate echipamentele şi subsistemele);
- Sistem computerizat de prelucrare a datelor, recomandare a unor soluţii sau acţiuni şi/sau optimizarea acestor acţiuni.
- Alte echipamente, numai dacă sunt necesare implementării proiectului (ex. autolaboratoare de măsurări energetice, analizoare de gaze, etc).
- Instalaţii / echipamente necesare realizării de sisteme de monitorizare a consumului de energie la întreprinderi (societăţi) din industrie cu consumuri de peste 1.000 tep/an, în scopul de reducere imediată și pe termen scurt (1 – 5 ani) a pierderilor de energie, localizarea punctelor de aplicare şi cuantificarea potenţialului de reducere a consumului de energie si pentru maximizarea eficienţei măsurilor de creştere a eficienţei energetice ce pot fi aplicate ulterior de catre solicitant, inclusiv:
- Pregătirea proiectului (elaborarea studiilor, obţinerea avizelor, autorizaţiilor etc);
- Managementul proiectului, auditul proiectului;
- Informare şi publicitate.
Pentru mai multe informații, ne puteți contacta accesând pagina Contact, prin e-mail sau telefonic.